CUPA ACAS

Prin evenimentul sportiv „Cupa ACAS”, organizat anual din 2004, transmitem mesajul că fiecare persoană, indiferent de particularităţile sale, reprezintă o valoare pe care o putem descoperii. Din acest motiv, motto-ul competiţiei este „Să descoperim comorile ascunse!”

„Cupa ACAS” se adresează copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi din Alba Iulia şi împrejurimi. Promovăm incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități prin exercițiu fizic și vizăm, în funcție de posibilități, îmbunătățirea aptitudinilor şi deprinderilor sociale, de comunicare și motrice.
Probe:
  • Alergare de viteză
  • Alergare „rezistenţă”
  • „Alergare” în scaun cu rotile
  • Aruncarea mingii medicinale
  • Aruncarea mingii de oină
  • Săritură în lungime de pe loc
ACAS Alba Iulia oferă medalii tuturor participanților şi cupe pentru prima fată şi primul băiat care ajung la linia de sosire în cadrul “crosului”. Crosul este alergare sau plimbare la care participa toţi cei prezenţi (juniori, tineri, seniori, cu dizabilităţi sau fără, aparţinători,voluntari,  reprezentanţi ai autorităţilor, reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti). Din experienţa acumulată ştim că pentru unii este foarte uşor, dar pentru alţii… foarte dificil sau chiar imposibil fără sprijin…
De-a lungul timpului Cupa ACAS a fost câştigată de persoane cu dizabilităţi, dar şi de persoane fără dizabilităţi. Ne dorim să fim împreună, ne dorim să împărtăşim, ne dorim ca cei care nu cunosc persoane cu dizabilităţi să înceapă să cunoască şi să înţeleagă că nu sunt nişte “ciudaţi”, că nu trebuie ocoliţi, că uneori pot oferii mult mai mult decât noi ceilalți! Este esenţa Cupei ACAS.

Mai mult

2004

Organizator: Asociația pentru Consiliere și Asistență Specializată – ACAS Alba Iulia

2005 – prezent

Organizatori: Consiliul Local și Primăria Municipiului Alba Iulia, prin Serviciul Public de Asistență Socială și Asociația pentru Consiliere și Asistență Specializată – ACAS Alba Iulia

Partenerii, în timp:

Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Direcţia de Sport Alba

DGASPC Alba

Crucea Roşie Română

Partener media: Radio Reîntregirea  Alba Iulia – din 2004, de la prima ediţie

Reflectări în media on-line: 2008 2009 2010 2011 2012 (201220122013 2014 2015 2016

Ediţie dublu-aniversară: România 100 ani! Cupa 15 ani! – Cupa ACAS 2018, Ediţia XV-a, Alba Iulia, Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan”, 20.10.2018
Cupa ACAS 2021, Ediţia XVII-a, Alba Iulia și pretutindeni

Cupa ACAS, Ediţia XIV-a – Alba Iulia, Colegiul Tehnic “Dorin Pavel”, 17.10.2017

Cupa ACAS 2019, Ediţia XVI-a, Alba Iulia, Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan”, 19.10.2019

Cupa ACAS, Ediţia XIII-a – Alba Iulia, Colegiul Tehnic “Dorin Pavel”, 01.10.2016

Cupa ACAS, Ediţia XII-a – Alba Iulia, Colegiul Tehnic “Dorin Pavel”, 10.10.2015

Cupa ACAS, Ediţia XI-a – Alba Iulia, Colegiul Tehnic “Dorin Pavel”, 27.09.2014

Ediţie aniversară – 10 ani! Cupa ACAS, Ediţia X-a – Alba Iulia, Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan”, 21.09.2013

Cupa ACAS, Ediţia IX-a – Alba Iulia, Baza de Agrement și Locuri de Joacă Ampoi II, 20.09.2012

Cupa ACAS, Ediţia VIII-a – Alba Iulia, Stadionul Cetate”, 02.06.2011

Cupa ACAS, Ediţia VII-a cu prietenii din Alessandria (Italia) – Alba Iulia, Stadionul Cetate, 13.10.2010

Cupa ACAS, Ediţia VI-a – Alba Iulia, Stadionul Cetate, 20.06.2009

Cupa ACAS, Ediţia V-a – Alba Iulia, Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan”, 10.05.2008

Cupa ACAS, Ediţia IV-a – Alba Iulia, Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan”, 20.10.2007

Cupa ACAS, Ediţia III-a – Alba Iulia, Stadionul Cetate, 16.09.2006

Cupa ACAS, Ediţia II-a – Alba Iulia, Stadionul Cetate, 04.06.2005

Începutul – Cupa ACAS, Ediţia I – Centrul de zi Petreşti, 1 iulie 2004