Prin evenimentul sportiv „Cupa ACAS”, organizat anual din 2004, transmitem mesajul că fiecare persoană, indiferent de particularităţile sale, reprezintă o valoare pe care o putem descoperii. Din acest motiv, motto-ul competiţiei este „Să descoperim comorile ascunse!”
„Cupa ACAS” se adresează copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi din Alba Iulia şi împrejurimi. Promovăm incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități prin exercițiu fizic și vizăm, în funcție de posibilități, îmbunătățirea aptitudinilor şi deprinderilor sociale, de comunicare și motrice.
Probe:
Alergare de viteză
Alergare „rezistenţă”
„Alergare” în scaun cu rotile
Aruncarea mingii medicinale
Aruncarea mingii de oină
Săritură în lungime de pe loc
ACAS Alba Iulia oferă medalii tuturor participanților şi cupe pentru prima fată şi primul băiat care ajung la linia de sosire în cadrul “crosului”. Crosul este alergare sau plimbare la care participa toţi cei prezenţi (juniori, tineri, seniori, cu dizabilităţi sau fără, aparţinători,voluntari, reprezentanţi ai autorităţilor, reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti). Din experienţa acumulată ştim că pentru unii este foarte uşor, dar pentru alţii… foarte dificil sau chiar imposibil fără sprijin…
De-a lungul timpului Cupa ACAS a fost câştigată de persoane cu dizabilităţi, dar şi de persoane fără dizabilităţi. Ne dorim să fim împreună, ne dorim să împărtăşim, ne dorim ca cei care nu cunosc persoane cu dizabilităţi să înceapă să cunoască şi să înţeleagă că nu sunt nişte “ciudaţi”, că nu trebuie ocoliţi, că uneori pot oferii mult mai mult decât noi ceilalți! Este esenţa Cupei ACAS.
Mai mult
2004
Organizator: Asociația pentru Consiliere și Asistență Specializată – ACAS Alba Iulia
2005 – prezent
Organizatori: Consiliul Local și Primăria Municipiului Alba Iulia, prin Serviciul Public de Asistență Socială și Asociația pentru Consiliere și Asistență Specializată – ACAS Alba Iulia
Partenerii, în timp:
Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia
Direcţia de Sport Alba
DGASPC Alba
Crucea Roşie Română
Partener media: Radio Reîntregirea Alba Iulia – din 2004, de la prima ediţie