A venit și serbarea de Crăciun!

Pentru unii dintre noi, a fost prima. Cu mari emoții cum vom reacționa când vedem atâta puhoi de lume – copii, părinți și o… ofi… of, greu e cuvântul ăsta!… oficialități. Și da, să știți că am stat cuminți pe scăunele, n-am plâns că vrem la mami, la tati, la buni, am încercat și noi să facem cu mânuțele și să gângurim cum ne-am priceput în ritmul melodiilor.

Alții deja suntem veterani. Și să știți că unii am avut mai mult curaj ca data trecută – am cântat mai tare, am spus mai clar poeziile. Alții, care anul trecut nu știam niciun cuvințel, sau doar unul-două, să știți că am reușit să spunem una-două strofe – un pic singuri, un pic cu ajutor. Sau, dacă tot nu reușim să vorbim – fiindcă, din păcate, în unele cazuri așa e afecțiunea – am împodobit bradul.

Iar când a venit Moș Crăciun… Uaaaaaaaau! Tare ne-am mai minunat și bucurat! Să știți că am fost cuminți, am mers la el să luăm cadourile când ne-a strigat pe fiecare pe nume, pe urmă ne-am întors cuminți la locurile noastre.

Acum, ne ducem acasă să-i ajutăm pe mami, pe tati, pe buni să facă curățenie, să împodobească bradul, să pregătească masa de Crăciun. Cum, de unde știm să facem astea?! Dar ce, credeți că la noi, la Centru, nu noi pregătim masa când mâncăm? Nu noi o strângem când terminăm? Nu noi adunăm jucăriile împrăștiate? Ei, comedie! Ia, să veniți pe la noi, să vedeți câte învățăm și ce vrednici suntem!

Dar acum vă lăsăm, pentru că…

Seara vine pe străduțe uite-așa,

Noi ne ducem la căsuțe uite-așa!

(asta dacă știți cântecelul – dacă nu, tot la noi să veniți să vă-nvățăm)