Săptămâna copiilor

La mulți ani tuturor copiilor – atât celor încă mici, cât și celor care au crescut, dar au rămas, în sufletele lor, într-o lume minunată! 🙂

Săptămâna aceasta este Ziua Copilului. Așa că, la CRC „Gepetto” ne-am socotit și ne-am zis: „De ce să nu facem Săptămâna Copilului?” 😉

Și uite așa, pe lângă terapia propriu-zisă, pentru fiecare zi am pregătit diverse activități care sunt, în același timp, terapie și voie bună!

Astăzi am pictat cu palmele tot felul de creaturi: pești, crabi, cocoși… Am stat cuminți la masă până ne-a venit rândul fiecăruia, apoi am avut grijă să nu ne murdărim pe hăinuțe după ce ne-am colorat palmele, am apăsat mânuțele noastre mici pe foaie ca să iasă năzdrăvăniile alea de le-am spus mai sus, apoi am mers să ne spălăm. La ultima parte a fost foaaaarte greu să rezistăm tentației de a atinge tot ce era în cale, amuzându-ne că le-am pătat. 😃 Dar să știți că ne-am abținut. Da-da!

Și pe urmă am adus singuri scăunelele în cerc, ca să ne punem să cântăm. Apoi am țopăit fericiți, încercând să prindem baloanele de săpun. Și ne-am simțit tare, tare bine! ❤❤❤