Florile plantate de copiii care vin la terapie au crescut mari și frumoase, împodobind acum CRC „Gepetto”.

Unele dintre flori au ajuns acasă la copii. Și, din ce ne-au spus părinții, au înflorit și le fac casele, curțile și grădinile mai frumoase.

Asta e doar o știre. Frumoasă, dar o simplă știre. Dacă ar fi să o transformăm în poveste, ar trebui să vă zicem despre cum, luna trecută, am văzut în piață o tarabă unde o mamă vindea fructe și legume, iar fiica ei cu sindrom Down avea grijă să umple la loc cutiile de unde luaseră produse clienții, să aranjeze marfa ca să arate frumos și alte „mici” activități, care, însă, înseamnă un lucru MARE.

Poate că un copil cu dizabilități va reuși cu greu să facă față la școală. Poate că va avea mari dificultăți în a-și găsi vreodată un loc de muncă. Dar, cu siguranță, dacă încercăm să-l învățăm să se implice în activități „mici”, poate să-și găsească un loc, un rost. Da, sunt lucruri mărunte – să planteze o floare, s-o îngrijească, să ajute la munca din grădină și/sau la piață etc. Dar, pentru ei, pentru viața lor – și pentru familia extinsă – este un lucru IMENS. Reprezintă (re)găsirea locului într-o normalitate la care, din cauza afecțiunii copilului, simt uneori că nu mai știu cum să se raporteze.